Lungimea cumulată a capului şi a trunchiului este de 21-28 cm, lungimea cozii este de 17 – 25 cm; greutatea este de 250 – 550 g; partea superioară şi părţile laterale ale corpului simt de culoare maro — cenuşie şi abdomenul este gri — alb; coada este acoperită de solzi în formă de inele; urechile sunt mici şi rotunde în comparaţie cu cele ale şobolanului de casă (Rattus rattus); puii sunt, după naştere, încă orbi şi lipsiţi de blană.

Sobolanul cenuşiu este un animal foarte social, adaptabil şi inteligent. El este activ în principal la lăsatul serii şi noaptea, dar unii şobolani pot fi activi uneori şi pe timpul zilei. Şobolanul cenuşiu trăieşte în grupuri de 50 -250 de indivizi, care în general sunt formate dintr-un mascul şi mai multe femele, animale tinere şi pui. Cei ce aparţin unui anumit grup se recunosc după un miros specific grupului respectiv. Membrii aceluiaşi grup — familie manifestă un comportament teritorial puternic. Şobolanii cenuşii ce nu aparţin grupului, sunt fără excepţii alungaţi sau omorâţi (canibalismul este posibil). Experienţele individuale ale unor şobolani pot fi împărtăşite mai departe celorlalţi membri. Şobolanii cenuşii se înmulţesc pe tot parcursul anului. Perioada de gestaţie durează 24 de zile. Femela şobolan naşte de 2 -7 ori pe an câte 6 -10 pui, care sunt la naştere orbi şi fără blană. Femelele pot făta pe an chiar şi 1000 de pui. La creşterea puilor iau parte deseori mai multe femele. Puii sunt alăptaţi aproximativ trei săptămâni. Când ajung la vârsta de 6 -7 săptămâni ei sunt deja independenţi, iar la 3 luni ajung la maturitatea sexuală. Animalele tinere şi puii au un comportament foarte jucăuş. Şobolanii cenuşii sunt omnivori. Spectrul alimentelor consumate cuprinde seminţe, muguri, fructe, ouă de păsări, carne. stricată şi stârvuri de animale, mamifere mici etc. Ei evită totuşi alimentele necunoscute, comportament ce este cunoscut ca “misoneism”. Speranţa de viaţă a şobolanului cenuşiu este de maxim 4 ani, vârstă la care rareori ajung, dacă trăiesc în natură.

Sobolanii cenuşii sunt originari din Asia de est. Ca specie sinantropă însă, ei sunt astăzi răspândiţi în toată lumea. Prin intermediul vapoarelor drept mijloace de transport, şobolanii s-au extins până în insulele cele mai izolate. Pot fi întâlniţi în sate şi oraşe, unde stau în pivniţe, depozite, grajduri, conducte de canalizare, locuri de depozitare a gunoaielor precum şi în alte clădiri, unde găsesc suficientă hrană şi ascunzători. In natură ei îşi sapă vizuini subterane, ce se împart în galerii lungi.

Tipic dăunător de provizii, materiale şi pentru igienă. Şobolanii consumă alimente de toate tipurile, pe care le contaminează cu excremente, urină şi secreţii. Ei rod însă şi mobilă, cabluri electrice, scânduri, rafturi, grinzi, uşi, plastic etc, fiind astfel încadrate şi la categoria dăunătorilor de materiale. Şobolanii cenuşii acţionează ca purtători a numeroase boli infecţioase, ce pot fi transmise la om şi la alte animale. Ei reprezintă astfel şi mijloace de răspândire a puricilor, care pot fi purtători de ciumă. De asemenea şobolanii cenuşii pot transmite viruşi de Lassa (agenţi patogeni ai febrei de Lassa), viruşi Lyssa (agenţi patogeni ai rabiei) şi Salmonella, trichină precum şi alţi ectoparaziţi şi endoparaziţi.

Sunt recomandate aceleaşi măsuri preventive ca la şoarecele de casă.

Sunt recomandate aceleaşi măsuri de combatere ca la şoarecele de casă. Trebuie, fireşte, luat în considerare faptul că şobolanii cenuşii sunt mai inteligenţi şi mai capabili de a învăţa din experienţă decât şoarecii de casă, de aceea ei învaţă rapid cum să evite obiectele folosite în combaterea lor. Astfel după scurt timp, ei ştiu cum să evite capcanele. Din cauza aceasta, combaterea şobolanilor cenuşii ar trebui efectuată de către o firmă profesionistă de deratizare.