Lungimea corpului este de 3, 5 – 5mm; corpul are o constituţie fragilă şi o culoare gri maronie; toracele este prevăzut cu dungi longitudinale fine; abdomenul (partea posterioară) are trei linii transversale deschise la culoare; în torace sunt inserate trei perechi de picioare subţiri şi de asemenea o pereche de aripi înguste şi lungi; aripile posterioare nu sunt concepute pentru zborul propriu-zis, ci servesc la stabilizarea acestuia, de aceea au dimensiuni reduse (tipic pentru diptere); picioarele sunt acoperite de peri fini; masculii prezintă nişte antene lungi, acoperite de peri aspri; masculii mai au şi două apendice lungi, acoperite la rândul lor cu ţepi fini; trompa masculilor nu este făcută pentru a înţepa; femelele au antene mai scurte şi acoperite totodată de peri aspri; de asemenea cele două apendice sunt mai mici comparativ cu ale masculilor; între acestea este inserată o trompă folosită la înţepat; spre deosebire de alte specii de ţânţari, corpul speciei Culex pipiens este relativ drept până la bază; în repaus, picioarele posterioare sunt întinse şi îndreptate în sus; larvele au un cap bine delimitat de restul trupului, pe care sunt poziţionate doua antene scurte; corpul larvelor are un torace lat; partea posterioară a trupului, care este segmentată, se îngustează uşor către spate; corpul larvelor este acoperit pe părţile laterale de zone cu peri aspri şi lungi;la capătul părţii posterioare se află un orificiu tubular, lung, pentru respirat.
După ce se hrăneşte cu sânge o perioadă, femela ţânţar depune 150 -300 de ouă înfăşurate într-un înveliş special, lipicios, pe suprafaţa apei din locurile cu apă stătătoare, de exemplu apa din putinile pentru apa de ploaie, streşinile şi jgheaburile acoperişurilor, băltoacele, mocirlele şi iazurile etc. Evoluţia embrionară şi larvară se desfăşoară exclusiv în apă. Larvele ajung la suprafaţa apei prin orificiile tubulare, pe care le au inserate în partea posterioară a abdomenului. Prin intermediul acestor orificii ele respiră aer ca printr-un tub de scufundare. Pupele ţânţarilor, care sunt relativ active, stau de asemenea agăţate la suprafaţa apei prin orificiile de respirat, ce sunt poziţionate pe toracele lor şi care le permit să respire sub apă. Larvele se transformă în pupe după 2-3 săptămâni, în apă. Stadiul de pupă durează numai câteva zile. Ţânţarii adulţi eclozează la suprafaţa apei şi încep imediat să zboare. În condiţii favorabile, specia tinde către înmulţire în masă, populaţia lor cuprinzând un număr deosebit de mare de indivizi.
Tânţarii sunt răspândiţi în toată lumea.
Intră în categoria agenţilor supărători şi a dăunătorilor pentru igienă. Ţânţarii nu provoacă pagube alimentelor sau materialelor, dar devin foarte supărători datorită zgomotului pe care îl fac în timpul zborului. Femelele se hrănesc cu sânge odată la 2 -3 zile, înţepăturile având efecte neplăcute. Urmările înţepăturii depind de intensitatea reacţiei alergice a fiecărei persoane. În general apar imediat eriteme şi urticarie. In decursul a încă 24 de ore apar pustiile roşii, care se vindecă în câteva zile. În general, în Europa nu reprezintă o problemă transmiterea de către ţânţari a agenţilor patogeni (de boli), precum viruşi, bacterii, protiste etc. În zonele tropicale, însă, specia acţionează şi ca transmiţător al unor agenţi patogeni, cum ar fi viermi, (filariae) şi arboviruşi.
Instalarea plaselor împotriva insectelor, la ferestre şi uşi, pentru a împiedica accesul ţânţarilor. De asemenea pot fi puse la pat plase speciale pentru ţânţari. Sa se îndepărteze apa de ploaie din locurile în care se adună, din apropierea casei (de exemplu puţine de apă de ploaie, găleţi, jgheaburi etc).
In bălţi şi iazuri trebuie aduşi peşti, care vor reduce populaţia de larve de ţânţari. În cazul invaziei în masă se pot aplica măsuri biologice de com¬batere cu ajutorul bacteriei Bacillus Ihuruigiensis israeliensis (preparat BTI). Aceste preparate sunt bătute cu telul până iau forma unor granule (asemănătoare bucăţilor de gheaţă) şi ele blochează tractul digestiv al larvelor de ţânţari. Un dezavantaj al acestei metode este ca afectează şi alte organisme, care nu erau iniţial vizate, precum larvele de musculiţă Chironomidae sau algele verzi. Combaterea pe cale chimică, în apele populate de larve de ţânţari, se face cu ajutorul substanţelor dimilin şi baythion. Stadiile de pupă pot fi eliminate cu Liparol. Ţânţarii adulţi din camerele apartamentelor pot fi îndepărtaţi în mod eficient cu spray-uri insecticide. Nu se recomandă aplicarea unei anumite metode de combatere, la care sunt aduse în camere aparate electronice, ce imită zumzetul masculilor şi care prin aceasta ar trebui să alunge femelele. Ipoteza din spatele acestei metode ar fi că femelele care au luat deja parte la actul reproducerii, nu se mai împerechează încă o dată. Acest lucru este adevărat, dar asta nu presupune că ele vor fugi când aud zumzetul masculilor. De fapt acest zumzet nici nu este perceput de femele. De aceea cumpărarea acestor aparate este complet inutilă. Tot in ciuda opiniei generale, nici vitamina Bl, chiar luată în mod regulat, nu înlătura riscul de a fi înţepat. Alte specii: în Europa există alte patru clase de ţânţari, ce cuprind în total 44 de specii de ţânţari: Aedes sp., Culiseta sp., Anopheles sp. şi Mansonia sp. Ţânţarii din familia Anopheles sunt cunoscuţi drept purtători ai microbilor de malarie (plasmodii). Datorită încălzirii globale a climei, este de aşteptat ca aceştia să se răspândească tot mai mult spre nord.
Interventii Non-stop/Evaluare gratuita
Dezinsectie Plosnite la cel mai eficient mod!